A trecut acceleratul! Trupul dezgolit şi sufletul fără viitor îşi deschide pleoapele încărcate de rimel expirat de puţin timp prelins pe obrajii stacojii şi se trezeşte în camera rece şi obscură.


Sudoarea lui îi curge în gura ei uscata şi lipsită de vorbe. Apa sărată îi frapează simţurile. Se resuscitează la scârţâitul trenului şi momentul de revelaţie o loveşte repetitiv ca sunetul lăsat de vehicul. O loveşte ca palma primită acum câteva ore sau minute, parcă secunde. Simte usturimea ei şi are obrazul drept topit de caldură.

Îşi revine în stare şi încearcă să-şi ridice capul sau macar să-şi mişte corpul. Greutatea lui apasă grav pe trupul ei febril şi prin aerul rece simte prea clar mirosul greu de tutun ieftin şi respiraţia viciată. Mişcarea insistentă ce îşi face loc adânc în ea o amorţeşte.

Acum ştie că s-a pierdut. Mai aude o dată trenul, e pe lângă gară şi gara e departe de casă. Mult prea departe şi mult prea istovită să ajungă acasă. Abandonează parcă nonşalantă ideea că ar avea un adăpost, oricum ce rost mai are?

Într-un moment de neatenţie, fata simte faţa nebărbierită zgâriindu-i creştetul capului. În mişcarea lui animalică, ea zace fară vlagă şi palidă pe saltea. Umezeala din cameră şi mirosul vag de mucegai, în combinaţie cu răsuflarea mizeră o sperie şi acum imagini amorfe îi răsar în minte; întunericul, aleaa, melcii, bărbatul cu hanorac, miros de alcool, un ţipăt, un geamăt, un hohot şi prezentul.

Mai primeşte o palmă şi diafragma se contracta brusc şi convulsiv; nu poate ţipa şi o dizolvă într-un sunet puternic, lung şi intens izbucnit o dată cu lacrimile. O doare, simte durerea până în inimă, este izolată şi murdară. A intrat într-o lume perversă şi profanată de ireal, refuză senzaţia momentului şi vrea să se trezească însă chinul străpungerii candorii este colosal. O penetrează în evoluţia sa normală şi îi provoacă o gaură neagră în emoţii şi percepţia asupra vieţii.

Caută tavanul cu privirea şi se pierde în negrul de seară.

Ultima zi

Singură..între patru pereţi mari şi goi. Atât a mai rămas? Doar o singură oră.. apoi ziua aşteptată de mine, într-o mare parte, o zi fericita, în alta parte, doar o iluzie. Îmbătrânind cu un an mă uit pe geam, vad o stea căzătoare..încerc să-mi pun o dorinţă. Vine destul de repede. Sper să se împlinească. ..acum doar câteva minute.. Şi apoi gata.. s-au dus 13 ani..Într-o oarecare măsura mă bucur, am aşteptat ziua asta din septembrie, dar acum îmi dau seama că 24 de ore sunt prea puţine.. prea puţine pentru o zi, cel puţin pentru mine, importantă.Sentimentele pe care le am în momentul ăsta nu pot fi scrise. Dar voi încerca.. Ma simt.. oarecum fericita dar puţin tristă.. Nimeni nu o să poată să-mi strice ziua asta! ..doar jumatate de oră..şi visele s-au spulberat aşa cum au început..mă împiedic de un parfum greu şi dulce în încercarea de a-mi spăla toate greşelile din aceşti 13 ani, dar ştiu că nu pot, sunt multe, şi de aceea îmi pare şi mai rău. Parfumul dulce e doar viitorul, ce îmi surâde din colţulul peretelui, chemându-mă dar vrând să stau mult mai mult în întunecatul prezent. Dar eu mă întind după viitor, după parfumul greu şi dulce, vrând să scap de lumea asta rea, măcar pentru o jumăte de oră.. Veau o lume în care să fim doar noi doi. Fără să ne pese de nimic. Oricum nu o saă conteze finalul..Pana la urma toţi murim. 
Parfumul dulce încă e acolo, îmi zâmbeşte acum, puşin dur, văzând că sunt atăt de dornică să plec d-aici. S-a întristat, acum chiar e suparat..aş vrea sa ma duc, să-l întreb ce s-a întâmplat, dar mi-e să nu dispară.. Încet încet.. timpu trece..dar foarte încet..Parfumuldispăru de mult. întrebându-mă de ce a dispărut aşa inexplicabil..ma uit pe fereastra neagra, învăluită de prezent. Stelele strălucesc doar pentru mine. Mă simt specială..şi nu e narcisim. Merit măcar o dată pe an puţina atenţie, nu? Parfumul reapăru..Văzându-mă fericită,mirusul lui se facu mai dulce, prea dulce. Dar îmi plăcea, tot fericită eram. 
-De ce ai plecat aşa mai devreme? l-am intrebat.
-Pentru că vreau să te mai las aici.. 
-De ce? De ce mă chinui în halu ăsta? Chiar asta merit? i-am reproşat.
-Nu, nu meriţi asta, nu am ce să fac. Nu te pot lua de aici..pot doar purta o conversaţie cu tine, şi cam atat. Spuse el nevinovat.
-Înţeleg, dar mă vei lua, da? l-am implorat.
-Sigur, răspunse convins. Se uita în continuare la mine zâmbindu-mi dulce şi suav. Parcă mă gusta încet din fiecare privire. Mă topisem, mirosul era din ce în ce mai puternic. Vroiam să-l rog să se oprească..să se controleze, era prea fericit. Mai fericit decât mine. Dar nu, aziNIMENI nu are voie să se intristeze. 

..20 de minute.. şi nimic mai mult. Parfumul deja era prietenul meu. Trecea prin mine cântând şi dansând.
-Vrei să mergem pe nori? m-a intrebat
-Nu..i-am raspuns întristându-mă.
-De ce?
-Mi-e frica să nu te pierd. Lumea de afara mi te va lua. I-am răspuns
-... 
Fără cuvinte, doar atingeri, priviri. Acum nu mai sunt singură, sunt cu tine..şi totusi, cine eşti? De ce îmi vorbeşti? Te cunosc? ...Parcă te-aş cunoaşte de o veşnicie, însă nu ..nu te cunosc.
..doar 15 minute..trăiesc un vis? Sau e chiar realitatea? Mi-e frică să mă uit în colţul peretelui îmbrăcat în prezentul distrus. Mi-e frica pentru că, poate, nu am încredere în acesta iluzie vie. Dar cu puţin curaj, întorc capul încet, fără mişcări bruşte. Te văd uitându-te la mine ca la cel mai frumos diamant.
-Ce faci? l-am întrebat curioasă? 
-Te privesc..e interzis?-Nu.. evident
-Ar trebui să fie. Îmi spuse
-..
sau nu. ...10 minute şi iau foc. Te privesc, însă, nu te mai vezi aşa clar. Ce s-a întâmplat? Vrei să pleci? Nu mă lasa aici!? E prea întunecat.. Te rog! Parcă îmi citise gandurile: 
-Evident că nu te las aici. 
-De unde ai ştiut!? I-am zis.
-Pot face multe.. 
Am rămas uimită.. 
-Mai sunt 5 minute..i-am zis tristă ştiind că ceva se va întâmpla
-Stiu...Nu fi tristă. Voi fi aici mereu când voi avea nevoie de mine! La mulţi ani!
-STAI! NU PLECA..
...Dar nu mai e..a plecat...
Deseori, sfârşitul, este un nou inceput! 

Si ...as mai avea atatea de spus si citeste-ma dar nu imi reprosa iubirea:

  Te iubesc,dar nu doar asta e important,
  de multe ori orgoliul conteaza mai mult
  si de asta suferim.


  Te iubesc,dar nu as indrazni sa ti-o spun,
  ma tem prea mult ca nu o sa iti pese
  si ma vei evita.


  Te iubesc,si iti jur ca daca ne-am fi intalnit in alt timp,
  si nu in unul gol si lipsit de sens ca acesta
  am fi putut fi impreuna.


  Te iubesc,dar iubirea asta
  cotrazice tot ceea ce sunt ca persoana,
  si de aici toata durerea..